Lumea nu ar mai fi fost aceeași astăzi, cu siguranță. Lumea ar fi fost diferită dacă Peritas nu ar fi existat, sau dacă Alexandru cel Mare nu l-ar fi crescut și iubit de mic, ducându-l cu el peste tot, inclusiv în războaiele pe care le-a purtat.
Fiecare dintre noi, cei care avem alături câte un animal de companie, ne vedem viața schimbându-se zilnic, influențată de ceea ce înseamnă câinele sau pisica pentru noi. Într-o zi reprezintă prietenul cu care ieșim la plimbare, iar în altă zi reprezintă confidentul de care avem nevoie pentru a ne elibera de negurile gânduri care își fac loc în aura noastră. Dar de cele mai multe ori reprezintă ființa care ne oferă iubire necondiționată, ascultându-ne, făcându-ne pe plac și așteptându-ne acasă dând din coadă atunci când ne întoarcem de la muncă. Pentru că el nu uită niciodată. Pentru că el nu se supără pe noi, nu se îmbufnează și nici nu alege să fie tăcut perioade lungi de timp, dorind să demonstreze faptul că este mai presus. Nu, el își cunoaște locul în cadrul familiei și iubește fiecare clipă petrecută alături de oamenii pentru care afecțiunea lui nu are margini.
Un câine iubește. Își iubește stăpânul care are grijă de el și îl consideră frate pe copilul alături de care a crescut. Peritas a crescut alături de Alexandru cel Mare, oferindu-i acestuia toată afecțiunea de care putea să dea dovadă, fără să ceară nimic în schimb. Iar Alexandru cel Mare i-a oferit în schimb plăcerea de a-i fi mereu alături, oriunde s-ar fi dus.
Rasa Molossus
Sunt câini de talie foarte mare, o rasă care a dispărut cu multe secole în urmă. Molossus este rasa din care au apărut cunoscutele rase de talie mare, Newfoundland sau Mastiff. Despre rasa Molossus se știe că au trăit cu peste 3000 ani BC, existând picturi ale lor pe pereții peșterilor sau picturi pe zidurile construcțiilor din Egiptul Antic. Herodot a povestit cum regele Cyrus cel Mare, fondatorul Imperiului Persan, a primit un câine Molossus ca și cadou de la 
Regele Albaniei în anul 550 BC. Se spune că Cyrus a pus Molossus-ul să se lupte deodată cu un bulldog și cu un câine de talie asemănătoare. Dar Molossus-ul a părut a fi umil, supus, sfios, motiv pentru care Cyrus a ordonat uciderea câinelui. Legenda spune că această știre a ajuns la urechile regelui Albaniei, care a trimis înapoi lui Cyrus o cățea Molossus, transmițându-i că ”Molossus-ul nu este un câine obișnuit, motiv pentru care nu a fost deloc impresionat de câinele Persan sau de bulldog.” Tot legenda spune că regele Albaniei l-a invitat pe Cyrus să aleagă un adversar pe măsura Molossus-ului, cum ar fi un leu sau chiar un elefant. El a transmis totodată regelui Cyrus că acești câini sunt rari și de viță regală și că altul nu îi va mai trimite. Se spune că în urma acestui comunicat, regele Cyrus a provocat o luptă între cățeaua Molossus primită și un elefant. Cățeaua a luptat cu atâta furie și îndârjire încât a reușit să doboare elefantul la pământ. În însemnările sale de la invadarea Marii Britanii, în anul 55 BC, Iulius Caesar a descris câinii Molossus ca fiind luptători alături de stăpânii lor englezi. Impresionați de acești câini, romanii au adus înapoi în Roma destule exemplare, punându-i să se lupte în arenă împotriva taurilor, urșilor, leilor, tigrilor, sau chiar împotriva gladiatorilor. Folosirea lor în Colosseum, pare că i-ar fi adus și numele de Molossus. ”Mansuetus” este un cuvânt Roman care înseamnă ”domestic”. Astfel, Molossus deveniseră singurele animale domestice care au luptat în arenele gladiatorilor.
Astăzi, rasa Molossus se regăsește mult în rasa Mastiff, care, în ciuda mărimii lor, sunt niște animale de companie răbdătoare și protective, în special cu copiii. Le place să se joace în curte și le place să fie mereu în preajma stăpânilor lor, reușind să se atașeze într-un mod unic de persoanele pe care le iubesc. Deși sunt câini de talie mare, aceștia fac parte din categoria câinilor care au impresia că sunt câini de ținut în brațe. Din această cauză obișnuiesc să se așeze în brațele stăpânilor lor atunci când aceștia stau în pat sau se uită la televizor. Câinii din rasa Mastiff nu sunt agresivi fără motiv și preferă să nu se angajeze în lupte, decât în cazuri externe. O caracteristică impresionantă a acestui câine este toleranța ridicată la durere, ceea ce înseamnă că dacă se întâmplă să folosiți garduri electrice, acești câini pot să se electrocuteze până când își creează daune greu de recuperat.
Miturile din jurul câinelui Peritas
Revenind la câinele lui Alexandru cel Mare, Peritas, există numeroase mituri create în jurul acestuia, în special în ceea ce privește ajutorul pe care Peritas i l-a acordat stăpânului său.
Într-una dintre ele, Peritas l-a protejat pe Alexandru cel Mare de atacul unui elefant de război folosit în timpul Bătăliei din Gaugamela. Câinele Molossus l-a mușcat pe elefant de buză, rămânând agățat de acesta până când elefantul a căzut în genunchi, răpus de durere. Trebuie să se țină cont de faptul că elefanții folosiți în luptele antice nu se asemănau deloc la comportament cu elefanții pe care turiștii îi încalecă în călătoriile din Thailanda. Elefanții războinici erau animale care aveau rolul de provoca teamă, de a aduce frica în inima oponenților.
În altă versiune, Alexandru cel Mare se găsea încolțit de către trupele Maliane, în timp ce oștenii săi se aflau în cealaltă parte a câmpului de bătălie. Leonnatus, văzându-l pe Alexandru încolțit, l-a trimis pe Peritas la acesta. Puternicul câine a reușit să străbată câmpul de luptă și să se lupte la rândul lui cu toți acei soldați care se interpuneau între el și Alexandru. În final, a reușit să ajungă alături de Alexandru cel Mare, care stătea la pământ, rănit grav. Câinele a ținut trupele inamice departe de Alexandru, îndeajuns pentru ca să ofere timp macedonenilor să ajungă în apropierea regelui lor. În urma acestei bătălii, Peritas a suferit răni grozanice, care i-au adus și moartea. Se spune despre Peritas că a murit punându-și capul în brațele stăpânului său iubit, Alexandru cel Mare.
În locul în care câinele său prea-iubit a murit, Alexandru cel Mare a ridicat un oraș, punându-i numele Peritas. În acest fel, el a dorit să comemoreze viața acelui animal fidel, care și-a sacrificat viața pentru a salva viața unui om. La intrarea în orașul Peritas încă se mai află mormântul câinelui lui Alexandru cel Mare.
Plutarh, în cartea sa ”Viața lui Alexandru” spunea că ”Se spune despre el că atunci când a pierdut un câine pe nume Peritas, care a stat în preajma lui și pe care l-a iubit, el a ridicat un oraș și a dat acestui oraș numele câinelui său.” Plutarh a fost singurul scriitor din antichitate care a făcut o mențiune asupra câinelui lui Alexandru cel Mare, și care nu a povestit despre acesta că a salvat viața lui Alexandru, sau că a murit în brațele lui.
Este totuși posibil ca în acele momente, în perioada lui Alexandru cel Mare și mai ales ținând cont de nenumăratele
războaie în care i-a condus, trupele acestuia aveau nevoie de eroi. Aveau nevoie de zei la care să se roage, de animale pe care să le glorifice și de soldați pe care să îi prea-mărească. Aveau nevoie de putere și o găseau în evenimentele care se întâmplau în jurul lor. Alexandru cel Mare avea capacitatea de a crește motivația soldaților săi, oferindu-le acestora credință și speranță.
Diodorus Siculus spunea de asemenea despre câinii lui Alexandru următoarele: ”Lui Alexandru el i-a adus multe daruri impresionante, printre care și 150 de câini recunoscuți pentru mărimea lor, pentru curajul de care dădeau dovadă și pentru multele lor calități. Oamenii spuneau că au în ei sânge de tigru. El a vrut ca Alexandru să testeze câinele în luptă, astfel că a adus în ring un leu și doi dintre cei mai slabi câini. A trimis câinii pe leu, iar când aceștia dădeau dovadă că nu mai fac față, a mai adus alți doi câini în ring. Aceștia s-au luptat până la epuizare, doborând leul, iar unul dintre ei murind deasupra leului.”
