Un articol scris de Dr. Daniel Lescai
Supranumită și boala secolului, obezitatea afectează în aceeași măsură oamenii și animalele de companie. Definită ca acumulare patologică a grăsimii în corp și privită de multe ori ca o problemă estetică la oameni, obezitatea este o boală cronică ce conduce la o multitudine de dezechilibre și afecțiuni.
Factorii care generează obezitatea sunt multipli și variați: înaintarea în vârstă, sterilizarea, lipsa de mișcare, administrarea în exces a hranei (supraalimentația) sau hrănirea cu mâncare neadaptată vârstei și stării fiziologice a animăluțului.
Anumite rase sunt predispuse la obezitate: Labrador Retriever, Cocker Spaniel, Dog German, Basset Hound, Beagle, Collie, Cavalier King Charles, Mastino Napoletano.
Femelele, atât la căței cât și la pisici, sunt mai expuse decât masculii, mai ales în urma sterilizărilor dar nu ca o consecință strictă ci mai degrabă a unui management nutrițional inadecvat.
Spuneam la începutul articolului că obezitatea conduce la o multitudine de dezechilibre și afecțiuni. Cele mai afectate sunt sistemele cardio-vascular, musculo-scheletal (probleme articulare și locomotorii, cu boli ortopedice, mai ales la cățeii în perioada de creștere), endocrin (diabet zaharat), hepatobiliar (lipidoza hepatică).
Aprecierea obezității se face pe o scală de la 1 la 9. Astfel, la nivelul 1 animalul este cahectic (mai mult de 20% sub greutatea normală), la 3 animăluțul este slab (10 – 20% sub greutatea normală), la 4 – 5 greutatea este normală, la 6 animalul este solid (20 – 40% peste greutatea normală) iar la 7 – 9 animalul este obez (mai mult de 40% peste greutatea normală).
În cazul obezității, cele mai comune cauze identificate sunt: accesul excesiv la hrană combinată adesea cu activitate insuficientă. Acesta este rezultatul a două tipuri de atitudini din partea stăpânilor:
- cei care nu au timp și hrănesc animăluțul într-un mod dezordonat (deseori marcat de sentimentul vinovăției) și
- cei care abordează hrănirea ca pe un eveniment cu semnificație socială, așezând, uneori la propriu, animăluțul la masă
Un cățel adult trebuie să mănânce la ore fixe, maxim de două ori pe zi. Dacă nu termină toată mâncarea din castron, acesta trebuie ridicat și cățelul nu mai primește nimic până la următoarea masă. Pentru a preveni supraalimentația trebuie consultat ghidul de hrănire de pe sacul de hrană iar cantitatea oferită zilnic trebuie să fie în acord cu vârsta, starea fiziologică și greutatea optimă a cățelului.
Pisica trebuie să aibă acces la mâncare în permanență dar în cantitatea înscrisă de producător pe sacul de hrană, pentru vârsta și greutatea ei optimă.
Nu uitați, animăluțele trebuie să aibă acces permanent la apă proaspătă.
Deci primul pas în managementul greutății este alimentația. În cazul în care animăluțul are predispoziție la îngrășare sau este deja grăsuț, este bine să schimbați mâncarea cu hrană de tip light, în cantitățile indicate pe sac de către producător.
Dacă obezitatea s-a instalat, consultați medicul veterinar care va recomanda o dietă veterinară specială pentru slăbit. Nu oferiți animăluțului o dietă veterinară specială înainte de consultul veterinar deoarece aceste diete pot fi contraindicate în cazul animăluțului dumneavoastră, cauzând mai mult rău. Pe durata administrării acestei diete, animăluțul va fi ținut sub observație și va fi cântarit săptămânal pentru a nu slăbi foarte rapid. O pierdere în greutate rapidă poate duce la alte dereglări metabolice.
Programul de mișcare este și el important. Încercați să stabiliți un program de activități regulat iar în cazul animăluțelor obeze trebuie acordată o atenție sporită timpului de mișcare. Plimbările mai scurte și mai dese sunt recomandate în locul sesiunilor de activitate intensă. Greutatea unui animăluț obez pune presiune asupra articulațiilor acestuia. Pentru acestea se recomandă administrarea unor suplimente pentru protecție articulară.
Din păcate, există și cauze mult mai complexe ale obezității, cum ar fi hipotiroidismul și hiperadrenocorticismul, afecțiuni endocrine destul de des diagnosticate la consultația de specialitate la medicul veterinar.
Diagnosticul, ușor de stabilit în aparență, după istoric și examinarea clinică, trebuie însoțit obligatoriu de investigații de laborator (analize de sânge) și imagistică (ecografii și radiografii).
Până la urmă pofta de mâncare este naturală și este un semn de sănătate iar cel mai frumos mod de a recompensa un câine sau o pisică în viziunea stăpânului, este de a-l alinta cu o gustărică sau cu o parte din mâncarea de la masă (doar pentru că „se uită rugător în ochi”).
Încercați să evitați excesul în acest sens și în loc de o masă în plus poate fi folositoare o plimbare sau o mângâiere.
