O ETAPĂ ESENȚIALĂ ÎN SUCCESUL INTEGRĂRII SALE
Momentul mult aşteptat a sosit, iar noul membru al familiei dumneavoastră a ajuns acasă! Chiar dacă pare mic şi aparent având puţine nevoi, primirea lui în noul său cămin trebuie pregătită în avans. Imediat după sosirea în casa dumneavoastră, fiecare membru al familiei va trebui să înceapă să respecte o serie de reguli, menite să ajute câinele să se acomodeze mai uşor în noul său cămin.
PRIMA ZI – UN TERITORIU NOU
La sosire, cățelul urmează să descopere membrii familiei și mediul în care va trăi de acum înainte.
Indiferent de provenienţa căţelului, fie că vine dintr-o canisă, adăpost, magazin sau primit de la un prieten, primele impresii vor influenţa relaţia dintre voi pe termen lung. Ziua în care căţelul este adus acasă trebuie alocată în totalitate primirii lui. Dacă pentru dumneavoastră este un moment minunat, pentru căţel, despărţirea de mamă, de fraţi şi de mediul familiar în care a trăit poate fi stresantă. De aceea este bine să vă păstraţi calmul, să meţineţi o atmosferă liniştită în casă şi să reduceţi numărul de stimuli la care este expus căţelul în primele zile.
Oferiţi-i un spaţiu rezervat doar lui în primele zile, pentru a se simţi în siguranţă şi a se adapta mai uşor. Ceea ce ar trebui să îi asigurați pentru a se acomoda este simplu, dar indispensabil. Alegeţi un spaţiu special pentru mesele căţelului şi unul pentru odihnă, ideal nu în dormitor, ci într-un spaţiu ferit, liniştit, pe care să nu îl schimbaţi deoarce căţeii au nevoie de rutină şi stabilitate. Întâmpinat cu calm și blândețe, el va avea curând locuri preferate în care se va simți comfortabil. Explorarea casei trebuie realizată gradual şi sub supraveghere, pentru a fi o experienţă plăcută, lipsită de stres sau evenimente neplăcute.
Pentru a-i pregăti micul său univers veţi avea nevoie de două boluri separate, pentru apă şi hrană, preferabil din oțel inoxidabil, sticlă sau ceramică, ce sunt ușor de curățat și nu păstrează mirosurile. În plus, anumiți câini dezvolă alergii cutanate la contactul cu plasticul. Va trebui să vă asiguraţi că are întotdeauna apă proaspătă la dispoziție și că bolurile lui sunt mereu curate. O zgardă confortabilă dar care nu alunecă peste capul căţelului şi o lesă sunt esenţiale pentru a-l obişnui cu plimbările alături de dumneavoastră. Va avea de asemenea nevoie de o pătură, o pernă, un coş de dormit şi o cuşcă de transport pentru viitoarele vizite la medicul veterinar. Perierea regulată obişnuieşte căţelul să fie manevrat, dar va trebui să alegeţi ustensile adaptate tipului său de blană. Câteva jucării, potrivite pentru vârsta lui, vor completa echipamentul necesar pentru ca noul venit să se adapteze în mod corespunzător. Jucăriile alese este de preferat să fie din cauciuc special, cu dimensinea de două ori mai mare decât gura căţelului pentru a preveni riscul de sufocare.
URMĂTOARELE ZILE – PAŞI MICI CĂTRE O NOUĂ VIAŢĂ
Ca regulă generală, este nevoie de o zi sau două pentru ca puiul de câine să se adapteze. Treptat el va explora fiecare zonă a casei şi se va familiariza cu ritmul de viaţa al locatarilor. Este bine să vă asiguraţi că fiecare nouă experienţă este una plăcută, pentru ca micul membru al familiei să capete încredere şi să se simtă confortabil în noul său mediu. Pentru a nu spori stresul cauzat de multitudinea experienţelor noi din viaţa sa, este recomandat ca hrana oferită în primele zile să fie aceeaşi cu cea pe care o consuma înainte de a sosi în noul său cămin. Dacă veţi dori să faceţi tranziţia către o altă hrană dedicată căţeilor, precum ROYAL CANIN® PUPPY, atât sub formă de hrană umedă sau hrană uscată este recomandat să aşteptaţi aproximativ 10 zile de la momentul venirii acasă. Tranziţia trebuie realizată gradual, pe durata a 7 zile, prin amestecarea treptată a hranei noi cu cea veche, până se ajunge la 100% hrană nouă, pentru a nu genera un stres suplimentar căţelului şi a evita posibilele probleme de digestie datorate unei schimbări bruşte a hranei.
Câinele este un animal de haită. El își găsește echilibrul în stabilitatea și ierarhia haitei. De aceea, el trebuie să înțeleagă care sunt regulile ce trebuie respectate, încă din primele zile. Căţelul poate face foarte repede diferența între ce este și ce nu este permis. Ceea ce contează este să aveți un comportament consecvent. De îndată ce sosește, cățelul ar trebui întâmpinat cu blândețe pentru a se liniști, dar și cu fermitate cu privire la ceea ce este interzis. Astfel, relația de încredere care se stabilește cu timpul între câine și proprietarul lui nu este perturbată. De exemplu, dacă tolerați faptul că stă pe canapea sau pe pat în primele zile, nu va fi ușor să îl desprindeți de acolo mai târziu. Prin urmare, este important să îi explicaţi limitele, interzicându-i să se urce în pat și atribuindu-i propriile jucării. De asemenea, nu îi permiteţi să cerșească de mâncare şi nu îl hrăniţi în timp ce serviţi masa, iar locul de odihnă trebuie amplasat întotdeauna departe de uși sau ferestre, astfel încât să nu aibă impresia că deține controlul asupra sosirilor și plecărilor din casă.
ÎN CONTACT CU CEILALȚI MEMBRI AI FAMILIEI
Dacă în casă locuiesc şi alte animale, regula este întotdeauna aceeaşi: locatarii actuali sunt stăpânii casei, iar pentru noul venit nu trebuie să manifestaţi preferinţă în detrimentul celorlalte animale de companie, deoarece s-ar putea simţi abandonate. Fiecare animal trebuie să aibe propriul spaţiu în care să se simtă în siguranţă, propriile jucării şi accesorii. Pisicile mai în vârstă vor accepta mai greu un căţel, aşa că este bine să le asiguraţi un refugiu la înălţime, unde căţelul nu poate ajunge. Supravegheaţi-i cu atenţie şi răbdare pentru a preveni conflictele, până când se vor familiariza şi vor învăţa să coabiteze. Convieţuirea cu un alt câine este de regulă mai uşoară, cu condiţia ca spaţiul în care locuiesc să fie suficient pentru amândoi. Organizaţi prima întâlnire în afara casei, în lesă, pe un teritoriu neutru, pentru a evita comportamentul teritorial al câinelui mai în vârstă, şi lăsaţi-i să se miroasă şi să facă cunoştinţă.
Copiii trebuie şi ei pregătiţi pentru prima întâlnire cu căţelul, deoarece mişcările bruşte, îmbrăţişările puternice sau entuziasmul momentului, pot speria căţelul. Este recomandat ca la venire, căţelul să fie lăsat să abordeze copiii în ritmul său şi să fie strigat pe nume pe un ton mai jos al vocii. De asemenea, regulile de convieţuire trebuie explicate în egală măsură şi copiilor, şi respectate cu stricteţe şi de către aceştia. Mergeţi împreună la prima vizită la medicul veterinar şi rugaţi-l pe acesta să îi ajute pe copii să înţeleagă comportamentul canin şi regulile de manevrare a puiului.
Respectând nevoile căţelului şi cerinţele sale nutriţionale specifice, alături de regulile de convieţuire, îi veţi asigura un start perfect în noua sa viaţă alături de dumneavoastră.