10 Lucruri pe care pisica ta ar vrea să le știi

42

Crezi că îți cunoști foarte bine pisica? Descoperă zece detalii legate de comportamentul și cerințele ei, pe care ar fi ideal să le știi. Apoi vezi câte dintre ele îți erau deja cunoscute. Pisica ta te observă în fiecare zi. Îți urmărește rutina, îți recunoaște vocea, pașii și starea de spirit, iar în timp ajunge să te cunoască surprinzător de bine. Însă relația voastră este cu adevărat completă atunci când și tu înțelegi limbajul ei. De la felul în care comunică, până la cerințele ei reale, există multe lucruri care pot fi interpretate greșit. Descoperă zece curiozități și surprize fascinante din lumea pisicilor!

1.MEREU PE URMELE TALE? PREZENȚA TA ÎI POATE OFERI SIGURANȚĂ

Contrar mitului că pisicile sunt complet independente, multe dintre ele dezvoltă o legătură puternică cu unul dintre membrii familiei. Pisica ta te poate urma prin casă nu doar pentru că îți cere de mâncare sau vrea să vă jucați. În special dacă a fost singură o perioadă din zi sau abia ce s-a trezit, îți va căuta compania, deoarece prezența ta îi oferă un sentiment de siguranță și își dorește să fie aproape de tine. Dacă acest comportament apare brusc și este însoțit de mieunat excesiv sau de neliniște, poate indica stres sau disconfort și merită observat mai atent.

2. TORSUL, DINCOLO DE STAREA DE BINE

Deși torsul este, de cele mai multe ori, un semn de relaxare și stare de bine, pisicile pot toarce și în alte situații. De exemplu, pot începe să toarcă atunci când sunt speriate, stresate, au dureri sau încearcă să se liniștească într-un mediu necunoscut. Când pisica ta toarce, observă și celelalte semnale pe care le transmite: postura corpului, poziția urechilor, expresia ochilor și nivelul de activitate. Toate acestea te pot ajuta să înțelegi dacă torsul indică o stare de bine sau dacă pisica are nevoie de liniște, confort ori chiar de un consult medical veterinar. Nu uita că pisicile pot ascunde semnele durerii, așadar este important să fii atent(ă) la micile indicii.

3. PISICILOR LE PLACE RUTINA ÎN CARE ORELE DE MASĂ ȘI DE JOACĂ SUNT CONSTANTE

Pisicile preferă rutina și se simt mai liniștite atunci când mesele și momentele de joacă au loc aproximativ la aceleași ore. O rutină constantă le oferă un sentiment de siguranță. Schimbările care le modifică programul zilnic obișnuit le pot afecta însă comportamentul și pot deveni o reală sursă de stres pentru unele dintre ele.

4. DE CE SE AȘAZĂ PISICA PE TASTATURA LAPTOPULUI?

Deși pare că încearcă să te împiedice să lucrezi, acest comportament poate avea mai multe explicații. Pisica poate căuta atenție sau poate fi atrasă de căldura laptopului. Ai o pisică jucăușă? Atunci poate fi cu ușurință atrasă de mișcarea mâinilor, a imaginilor sau a cursorului. Îi poți amenaja un culcuș confortabil în apropierea biroului, astfel încât să poată rămâne alături de tine fără să stea pe tastatură.

5. DACĂ DOARME ÎN APROPIEREA TA POATE ÎNSEMNA CĂ ARE ÎNCREDERE ÎN TINE

Pentru o pisică, somnul este un moment în care este vulnerabilă. Dacă alege să doarmă lângă tine, poate fi un semn că se simte protejată și că te consideră parte din grupul ei social. Iarna poate face acest lucru mai des deoarece îi place căldura corpului tău. În plus, este posibil să îi facă plăcere însăși rutina de a adormi și de a se trezi lângă tine.

6. CLIPITUL LENT POATE FI UN SEMN DE AFECȚIUNE

Atunci când o pisică te privește îndelung și clipește îți poate transmite că se simte în siguranță și are încredere în tine. În lumea felinelor, închiderea lentă a ochilor în prezența altei persoane este un gest de relaxare, deoarece își reduce vigilența într-un moment în care nu percepe niciun pericol. De aceea, acest comportament este considerat unul dintre cele mai clare semne de afecțiune și apropiere. Dacă îi răspunzi clipind la fel de încet, este foarte posibil să îți întărești legătura cu ea și să îi transmiți, la rândul tău, că este iubită și că se poate simți în siguranță lângă tine.

7. ATUNCI CÂND SE ASCUNDE, PISICA POATE AVEA NEVOIE DE LINIȘTE

Pisicile au nevoie, din când în când, de un loc liniștit în care să se retragă și să se simtă în siguranță. Nu înseamnă neapărat că ai deranjat-o. Dacă se ascunde sub pat, într-o cutie sau într-un colț al casei, de cele mai multe ori își dorește doar câteva momente de odihnă sau departe de agitație. Nu încerca să o scoți cu forța, deoarece acest lucru îi poate provoca și mai mult stres. Va reveni singură atunci când se simte pregătită pentru joacă sau afecțiune. Dacă pisica stă izolată mai mult decât de obicei, nu mănâncă și nu se joacă, este recomandat să consulți medicul veterinar.

8. ȘI PISICILE AU NEVOIE DE ÎNGRIJIRE DENTARĂ

Tartrul și afecțiunile gingivale sunt frecvente la pisici și, netratate, pot provoca durere, dificultăți la mestecat și chiar pierderea dinților. Periajul regulat, hrana adaptată pentru menținerea igienei dentare și controalele periodice la medicul veterinar contribuie la menținerea sănătății orale. O dantură sănătoasă susține starea generală de sănătate a pisicii.

Descoperă hrana dedicată pisicilor
și află mai multe despre beneficiile acesteia pentru sănătatea și starea lor de bine.
Vezi aici produsele din gama ROYAL CANIN®

9. DE CE ÎȚI ATACĂ PISICA PICIOARELE SAU GLEZNELE?

Dacă pisica ta îți prinde picioarele cu labele sau încearcă să le muște ușor, nu înseamnă neapărat că este agresivă. De cele mai multe ori, acesta este un comportament de joacă și o modalitate prin care își manifestă instinctele naturale de vânător. Dacă nu are suficiente ocazii de joacă și stimulare, își va îndrepta energia către picioarele tale aflate în mișcare. Câteva sesiuni de joacă pe zi și jucării interesante îi vor distrage atenția de la această activitate distractivă cu picioarele tale.

10. LINSUL POATE FI UN SEMN DE APROPIERE

În lumea felinelor există un comportament de îngrijire reciprocă. Pisicile care au o relație apropiată se pot toaleta între ele pentru a-și consolida legătura socială, pentru a-și transmite încredere și pentru a crea un miros comun al grupului. Atunci când pisica ta te linge pe mână sau chiar pe păr, este posibil să te considere parte din familia ei și este modul ei de a-și exprima afecțiunea, de a avea grijă de tine și de a întări relația dintre voi. Dacă linsul devine excesiv sau apare brusc, poate indica stres sau anxietate și este bine să observi dacă există și alte schimbări de comportament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close