În zilele călduroase oferă-le răcoarea binemeritată

152

Vara a sosit în sfârșit, iar micii noștri companioni se bucură de vremea bună în egală măsură cu noi! Pisicile petrec ore bune la fereastră sau prin grădină, câinii ies la plimbare relaxați, gata să adulmece fiecare colț de stradă, se tăvălesc prin iarbă și cercetează tufișurile. Totul este mai plăcut vara, cu excepția zilelor caniculare.

Pentru noi, zilele cu temperaturi de peste 35 de grade sunt dificil de suportat, fiind chiar periculoase pentru persoanele în vârstă. Pentru pisici și câini, pragul de confort, dar și cel periculos este mult mai jos decât ne-am aștepta. Din cauza faptului că mecanismele lor de răcorire sunt mult mai limitate, pisicile și câinii au, în general, o toleranță mai redusă la caniculă decât oamenii. Noi avem glande sudoripare pe aproape întreaga suprafață a corpului. Eliminăm eficient căldura prin transpirație și putem tolera temperaturi ridicate dacă avem acces la apă și umbră. În schimb, pisicile și câinii au mai puține mecanisme prin care își reglează temperatura corporală, motiv pentru care suportă cu o mai mare dificultate perioadele caniculare.

Pisicile

  • Pisicile transpiră foarte puțin, doar prin pernuțele labelor, în zona gurii și bărbiei
  • Principala metodă de scădere a temperaturii corporale este linsul blănii, pentru a declanșa evaporarea salivei de pe suprafața corpului

Câinii

  • Transpiră doar prin pernuțele labelor și în zona nasului
  • Se răcoresc în principal prin respirație accelerată cu gura deschisă, însă în condiții de umiditate ridicată acest mecanism este mai puțin eficient.

Deoarece au evoluat în regiuni calde și uscate, pisicile au un mecanism mai eficient decât câinii pentru conservarea apei și tolerarea temperaturilor ridicate, însă nu sunt imune la acestea. Atât pisicile, cât și câinii se simt confortabil până la pragul de 25 de grade Celsius. Pentru câini, între 25–30°C crește riscul de supraîncălzire, iar peste pragul de 30-35°C riscul de insolație este foarte mare. În cazul pisicilor însă, riscul de stres termic apare între 30-35°C, iar riscul de insolație peste pragul de 38°C.

Putem observa că pisicile și câinii gestionează canicula verii mai greu decât noi, oamenii, motiv pentru care trebuie să fim atenți la confortul lor termic și pragurile de toleranță ale temperaturii de afară sau chiar și din casă. Iată câteva aspecte pe care trebuie să le avem în vedere pentru a-i feri de riscurile expunerii la temperaturi ridicate, înainte ca acestea să devină periculoase.

  1. În orele sau zilele caniculare, țineți câinele sau pisica în casă, la răcoare, sau într-o zonă umbrită și bine ventilată.
  2. Evită contactul animalului de companie cu zone acoperite de nisip sau asfaltate, care sunt încinse de soare. Pernuțele labelor lor pot suferi arsuri, deoarece sunt la fel de sensibile la căldură ca și pielea de pe palmele noastre.
  3. Ai grijă ca pisica sau câinele să nu petreacă mult timp în spații deschise lipsite de umbră ori balcoane închise. Supraîncălzirea este deosebit de rapidă în cazul lor! În cazul în care acesta călătorește alături de tine în mașină, ia-l cu tine atunci când părăsești autovehiculul, chiar dacă afară nu pare să fie foarte cald. Chiar și cu geamurile întredeschise, temperatura din habitaclu poate ajunge rapid la niveluri periculoase. Doar câteva minute petrecute în interior pot fi suficiente pentru a provoca supraîncălzire severă, punându-i în pericol sănătatea și viața.

4. În cazul câinilor iubitori de apă, atenție la dorința lor de a se arunca în bălți sau în mare pentru a se răcori. Algele și apa sărată le pot face rău dacă sunt ingerate!

5. Dacă ai un companion supraponderal, senior, cu conformație brahicefalică a craniului ori care suferă de afecțiuni cardiace sau respiratorii, va trebui să îl protejezi suplimentar de efectele caniculei, deoarece sensibilitatea sa este mult mai ridicată.

6. Oferă-i companionului tău mai multă hrană umedă decât de obicei pentru a-l ajuta să-și mențină hidratarea optimă. Pentru un plus de ajutor în reglarea temperaturii corporale, ține plicul de hrană umedă pentru pisici sau conserva de hrană umedă pentru câini la frigider până la momentul hrănirii.

Descoperă hrana umedă dedicată pisicilor și câinilor
și află mai multe despre beneficiile acesteia pentru sănătatea și starea lor de bine.
Vezi aici produsele din gama ROYAL CANIN®

Recunoaște rapid semnele supraîncălzirii, precum respirația accelerată cu gura deschisă, salivarea abundentă, agitație, stare de slăbiciune, letargie sau dezorientare, vărsături, diaree sau ritm cardiac accelerat. Mergi la medicul veterinar imediat ce observi aceste semne sau suspectezi că suferă de insolație și ajută-ți imediat companionul să își regleze temperatura corporală oferindu-i apă și un spațiu răcoros pentru odihnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close