Cei care nu iubesc animalele au sufletele amortite. Transformăm gândurile în vise, şi visele în gânduri. Visele noastre câteodată devin realitate, o realitate dulce sau amară. Mi-am dorit intotdeauna un catel si visul mi s-a implinit in vara anului 1997.
A spune despre un câine că este cel mai bun prieten al omului înseamnă a exprima doar un sfert din devotamentul, afecţiunea, dragostea şi prietenia pe care un patruped lătrător le poate oferi – in mod absolut dezinteresat – unui om.
Ceva ce nu credeam să simt, să vad, să primesc (mai ales de la un câine) vreodată: un comportament de care un om nu este capabil – Lady m-a făcut să le văd şi să le cred pe toate. Dar s-o descriu: o caţeluşă dalmaţian, albă cu pete negre,cu urechiuşile negre, impodobită chiar lângă bot cu o pată mai cafenie,cu coada in vant ,catelusa pe care am primit-o cadou de la sora mea ,cand schimbam prefixul,faceam 30 ani.Pentru ca am primit-o intr-o cutiuta de carton, legata cu fundita rosie la gat, a iesit deasupra ca si catelusa din filmul de desene animate ’Doamna si vagabondul ‘, i-am pus numele de Lady.
Centrul fiinţei sale erau insă ochii: două migdale de un negru abanos, care te priveau drept si mângâietor, până in inimă. Colţurile gurii ridicate,urechile săltate, îmi dadeau mereu impresia că zâmbeşte, că e fericită şi că vederea mea si a fiicei mele,Diana o bucură nespus de mult.Cand am primit-o cadou fiica mea avea 2 ani.La acea varsta nu a inteles foarte bine ce reprezinta un catel,era ca o jucarie pentru ea,pe care o necajea dar in acelasi timp o iubea.Nimic nu se compară cu privirea blandă şi sinceră a unui căţel.Ea mă întâmpina in fiecare zi când soseam acasa,era vesela si cuminte,astepta sa-i dau mancare si sa mergem afara la plimbare.Anii au trecut,ne-am bucurat impreuna de momente deosebite ,momente pe care nimic in lume nu ti le poate oferi, la fel de amuzante,de pline de dragoste,devotament si bucurie ca un catel.
Dupa foarte multi ani de casatorie,am divortat …poate asa a fost drumul destinului meu .Nu am cuvinte sa descriu cat de mult m-a ajutat prezenta in viata mea,in acele clipe dificile, in primul rand al Dianei ,fiica mea si a iubitei noastre cateluse Lady.Fostul sot era pentru Lady intr-un fel stapanul,iar dupa plecarea definitiva a lui din viata noastra,ea s-a imbolnavit de o tuse cardiaca si nu numai,era si depresiva.Veneam acasa si plangeam in blana ei,ea statea calma,parca participa la suferinta mea.De multe ori m-am gandit ca a preluat o parte din suferinta,depresia de care am incercat sa o tratez era o urmare a tristetii noastre,a despartirii,a schimbarilor din viata noastra si implicit a ei.Avea 12 ani cand situatia ei s-a agravat,tusea tot mai rau,am fost cu ea la diferite clinici, ecografii, investigatii, tratamente insa nu am reusit sa o salvez. Faceam nopti albe langa ea ,nu stiam cum as putea sa o mai ajut, asa cum ea m-a ajutat pe mine, mergeam cu ea in brate la clinica veterinara de la universitatea din Bucuresti, dupa multe investigatii au descoperit ca are o tumoare pe splina.Slabise foarte mult,nu reuseam sa o fac sa mai manance, ii dadeam cu seringa tot felul de siropuri cu vitamine,mergeam la perfuzii ca sa o hranesc,urma sa o operez dupa sarbatori.In ziua de 24 decembrie 2009 am plecat la parintii mei la Craiova.Acolo isi traise primii 6 ani din viata.A asteptat sa fim toti cei dragi in jurul ei ,in noaptea de 25 decembrie, dupa ce seara ma privea fix in ochi,parca imi spunea ca-i pare rau ca ma v-a parasi pentru totdeauna ,la ora 3 noaptea s-a ridicat a respirat greu de cateva ori si a murit in bratele mele.A fost pentru noi un membru de familie pe care nu-l vom uita niciodata.Odihneste in padurea ei draga, Bucovat de langa Craiova,padure in care-i placea sa alerge adeseori.
Nu există prietenie mai sinceră, decât aceea care îţi este oferită de prietenul necuvântător.
articol trimis de Marina
