Luna mai, acum 13 ani. Veneam de la serviciu si langa usa de la intrarea in bloc statea o pisica roscata, cu burta mare (gestanta), cuminte. Cu cat mai inaintam o treapta spre usa, cu atat devenea mai atenta si incepea sa-si mute greutatea de pe un picior pe altul, de nerabdare parca. Iar cand am ajuns langa usa, a inceput un jeluit sfasietor, mieuna atat de jalnic ca m-am speriat. M-am uitat sa vad daca n-are vreo rana, poate de-asta plange. Parea ok. Nu statea sa pun mana pe ea, dar s-a tinut dupa mine pana la lift. Atunci am zis ca as putea sa-i dau ceva de mancare, ca sigur asta vrea. Urcam pana la etajul nostru, inchid cainele in sufragerie, o bag pe roscata in bucatarie, deschid frigiderul – numai conserve de caini. Oops. Noroc cu niste ostropel de pui – i-am incalzit si i-am dat. A infulecat rapid si apoi s-a infiintat la usa, vroia inapoi afara. Am deschis usa, cu gandul sa intram iar in lift, dar ea a zbughit-o pe scari. Si timp de o saptamana, dupa ritualul mancarii, am alergat bezmetica dupa ea pana la parter, fiindca nu vroia in lift decat la urcare. Nu ma pricepeam la pisici, habar n-aveam ce trebuie sa fac, ii incropisem un fel de adapost in gradina blocului, insa tot ne mai trezeam la usa cu ea.
Peste vreo 2 saptamani ma suna sor-mea la servici:
„- Felicitari, ai 6 copii!”
„- Aaaaa – poftim?”
„- M-am sculat in niste tipete de pisica, venise roscata ta la noi pe pres si cand am deschis usa, deja fatase unul. Acum sunt 6!”
Mama si sor-mea au ajutat-o, i-au pus puii si pe ea intr-o cutie burdusita cu pulovarase, n-au fost probleme. Am luat-o pe Miti in casa, decretand ca acolo va ramane. Nu toti puii au rezistat, am ramas doar cu Bebel, care acum are casuta lui, la o familie cu suflet.
N-am sa uit niciodata momentul cand am vazut-o pe Miti prima oara si mutrita ei cand statea langa usa. Ea era destul de salbatica in comportament, dar nici un moment n-a fost speriata de cand ne-a intrat in casa, si-a luat puii in gura si s-a dus direct pe canapea. Parca stia ce trebuie sa faca! Nu si eu, care crescusem numai caini! Peste vreo 4 saptamani deja o facuse pe cateaua noastra sa o accepte, cateodata aveam impresia ca se si teme de ea! Si in curand si pe mine m-a facut sa-mi schimb parerea preconceputa despre pisici si sa iubesc rasa lor.
Pentru ca de atatia ani imi bucura zilele, pentru ca in loc sa o invat eu invatat eu de la ea, pentru ca vine la usa prima de fiecare data cand intru in casa, pentru felul in care se uita in urma mea cand plec dimineata, pentru noptile cand a sforait cu capsorul pe mana mea, pentru ca stie sa lupte cu boala, pentru ca se uita la mine trista daca plang, pentru cate acrobatii haioase a facut cand se juca, chiar si pentru ca mi-a „redecorat” cuierul tapitat cu urme de gherute, pentru ca ii place sa prinda muste, pentru ca a transformat vazele aranjate pe vitrina in obstacole de slalom, pentru toate week-end-urile cand m-a trezit la 5 dimineata, pentru toate clipele petrecute cu ea, eu o iubesc pe Miti. O iubesc de cand o stiu si asa o sa fie si de acum inainte.
articol trimis de: Alina Cristina