Informaţii generale:
Rasa de pisici Levkoy Ucraineană este una relativ nou apărută în lumea iubitorilor de pisici. Această rasă a fost dezvoltată la începutul anilor 2000. Elena Vsevolodovna Birjukova, o crescătoare de pisici din Rusia, a vrut să creeze o pisică unică, fără păr. Drept urmare, a început să încrucișeze o femelă din rasa Sphinx, cu o pisică domestică ale cărei urechi erau ușor lăsate. Undeva în perioada 2004 – 2006, Elena Vsevolodovna Birjukova a reușit să obțină pisici care să se potrivească cu rasa pe care și-a imaginat-o. Rasa a fost recunoscută în anul 2005 în Ucraina de către ICFA RUI (Rolandus Union International). A fost ulterior recunoscută și în Rusia în anul 2010 de către ICFA WCA. În Ucraina, începând cu luna Septembrie 2010, pisicilor din rasa Levkoy Ucrainiene li s-a oferit titlul de Campioane, și li s-a acordat dreptul de a participa în cele mai puternice competiții de profil. Astăzi, 10 pisici din rasa Levkoy Ucrainiană au câștigat titlul de campioane. În Rusia, primele titluri de campioane au început să fie oferite în anul 2011. Alte organizații de profil au început să |
Nume: Levkoy Ucraineană
Originea: Ucraina Grupa: Pisici de mărime medie Inaltime: înălțime medie Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 6 kg Speranta medie de viata: până la 11 – 14 ani Culoare: orice culoare. Temperament: Este o fire jucăușă, moderat activă, putând fi văzută alergând și jucându-se în jurul casei cel puțin câteva ore în fiecare zi. Este de asemenea și o rasă loială și foarte afectuoasă. Astfel, îi va plăcea să se așeze în brațele voastre și să vă urmeze peste tot prin casă. Caracteristici distinctive: Forma capului ar trebui să reflecte într-o anumită măsură liniile unui pentagon, fiind ușor mai alungit decât este lat. Linia unghiulară a feței este și mai mult scoasă în evidență de către pomeții proeminenți și de către osatura sprâncenelor. |
testeze această nouă rasă de Levkoy Ucraineană, considerând-o o rasă experimentală, fără să i se acorde titlul de Campioană la expozițiile sau concursurile de profil. Rasa este atât de nouă încât încă nu este recunoscută de toate asociațiile de profil din lume. În cea mai mare măsură se găsește în Ucraina și în Rusia, cu toate că în ultimii ani câteva dintre aceste pisici au început să fie exportate în alte țări. Astăzi, rasa Levkoy Ucraineană este destul de rară, dar popularitatea acesteia cu siguranță va crește odată ce va primi acceptul cluburilor mari la nivel mondial. Numele pisicii Levkoy a fost pus după planta Levkoy, care este caracterizată de către frunzele sale îndoite, care de altfel reflectă perfect forma urechilor acestei pisici. În Rusia, numele acestei pisici mai este și Levkoj sau Levkoi.
Descriere fizică:
Pisica din rasa Levkoy Ucraineană face parte dintr-o rasă foarte originală din punct de vedere al aspectului, fiind o pisică fără păr și cu urechile împăturate. Aceste pisici sunt de mărime medie, iar corpul lor este mai degrabă lung, musculos și alungit, de formă dreptunghiulară. Pielea este moale la atingere și aproape fierbinte, fiind foarte elastică și cutată. Trăsăturile particulare ale pisicii din rasa Levkoy Ucraineană sunt: conturul special al capului și trăsăturile botului asemănătoare unui câine, urechile mari și împăturate, precum și ochii mari și de forma migdalei. Coada și picioarele îi sunt lungi, iar lăbuțele sunt de formă ovală. O altă trăsătură particulară acestei rase elegante este blana (mai exact lipsa acesteia). Au o piele groasă și elastică, care de cele mai multe ori este ridată, mai ales atunci când pisica se află într-o poziție relaxată. Se spune că pielea este chiar în exces în anumite părți ale corpului.
Caracteristici generale: | Este o pisică de mărime medie, care cântărește între 11 – 15 pounds și care are un aspect foarte original. . |
Corp: | Are un corp care este mai degrabă lung și ușor dreptunghiular ca și formă, arătând o foarte bună musculatură și o alungire naturală. Linia spatelui este ușor arcuită, iar pieptul este de formă ovală. Picioarele îi sunt lungi și puternice, bine proporționate cu restul corpului. Picioarele se termină cu niște lăbuțe ovale, cu degete lungi, mobile. O altă linie poate să fie observată de-a lungul gâtului musculos, de la umeri la baza craniului. |
Cap: | Forma capului ar trebui să reflecte într-o anumită măsură liniile unui pentagon, fiind ușor mai alungit decât este lat. Linia unghiulară a feței este și mai mult scoasă în evidență de către pomeții proeminenți și de către osatura sprâncenelor. Nasul îi este mare și lung, iar când este văzut din profil, linia continuă de la craniul plat aproape fără nicio schimbare de unghi, înspre vârful nasului. Botul pare a fi aproape cilindric. |
Urechile: | Sunt caracteristica principală a acestei rase. Acestea sunt mici, împăturate în față sau în spate. Urechile mai mici și mai împăturate sunt preferate celor de dimensiuni mai mari și cu mai puțin pliuri. Urechile sunt considerate caracteristica distinctivă a rasei Levkoy Ucraineană. |
Ochii: | Au o formă distinctă de migdală, cu colțurile exterioare fiind îndreptate înspre baza urechilor. Chiar dacă orice culoare este acceptată, ochii trebuie să fie luminoși. |
Coada: | Are o lungime medie înspre mare, dar în perfectă proporție cu restul corpului. Coada trebuie să îi fie flexibilă. |
Blana: | Cu toate că această pisică pare a fi fără blană, în general aceasta are o blană formată din fire de păr foarte mici, între 1 și 3 mm lungime. De asemenea, păr poate să apară și în zonele cu puncte ale pielii. Cu toate acestea, de preferat pentru această rasă este să nu aibă niciun pic de păr. Acest lucru se obține pe măsură ce pisica crește ca și vârstă. Cutele vor deveni tot mai aparente, mai ales pe coapse, picioare, burtă, gât și deasupra sau sub ochi, precum și pe cap. Orice culoare a blănii este acceptată. |
Personalitate:
Pisica din rasa Levkoy Ucraineană este una cu un temperament foarte blând. Dacă punem acest aspect alături de inteligența sa foarte ridicată, vom obține o pisică ce poate să fie dresată pentru a merge în lesă și pentru a face numeroase cascadorii. Este o fire jucăușă, moderat activă, putând fi văzută alergând și jucându-se în jurul casei cel puțin câteva ore în fiecare zi. Este de asemenea și o rasă loială și foarte afectuoasă. Astfel, îi va plăcea să se așeze în brațele voastre și să vă urmeze peste tot prin casă. Îi place să fie în centrul atenției și să fie mângâiată. Cu toate că poate să fie o rasă care are nevoie de mai multă atenție și îngrijire decât majoritatea celorlalte rase, pisica Levkoy nu este una încăpățânată. Majoritatea acestor pisici sunt vorbitoare și le place să se facă auzite. Rasa este ideală pentru apartament și dacă este dusă afară, asigurați-vă că este protejată de temperaturile extreme. Aplicați-i chiar și cremă împotriva bronzului dacă va sta mult timp în soare. Este ideal să îi creați o zonă în care să se joace, să aibă jucării și unde să nu devină plictisită. Majoritatea pisicilor Levkoy Ucrainiene se înțeleg foarte bine cu alte animale din casă, fie ele câini sau pisici. Se înțelege bine și cu copiii care știu că trebuie să fie blânzi cu ele. Pe de altă parte, se consideră că funcționează mult mai bine alături de persoane adulte, de seniori. Familia trebuie să se asigure că va primi o îngrijire adecvată și o atenție suplimentară.
Toaletaj:
Pisicile din rasa Levkoy Ucrainiană vor produce mai mult ulei decât alte rase și astfel va trebui să le îmbăiați mult mai des. Există totuși și cazuri care nu vor avea nevoie de îmbăiere doar foarte rar. Trebuie să țineți cont că îmbăierile prea dese pot să ducă la uscarea pielii. Ca și regulă, este indicată o baie pe săptămână. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.
Boli si afectiuni curente:
Pisica din rasa Levkoy Ucraineană este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:
– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;
– cardiomiopatia hipertrofică apare atunci când mușchiul inimii se îngroașă anormal de mult. Deși în general este o boală care se transmite pe cale genetică, la rasa Cornish, această boală nu pare să fie transmisă astfel;
– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;
– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi;
– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali.